la Stambul, ii auzeam pe aia cum urla la ora 5 si un sfert in fiecare zi, ca sa cheme boborul lui Alah la rugaciune; sigur, o chestie oribila si scarboasa, chiar daca in cele 3 zile cat am auzit-o mi s-a parut interesanta, adica era o chestie in completarea culorii locale; oricum, ideea e ca in urma acestor urlete (Alah e mare, Alah e unic - e clar ca daca simti nevoia sa strigi in fiecare zi chestia asta rezulta ca Alah nu e nici mare si nici unic), plus femeile acoperite in lintoliile alea morture, am plecat de acolo cu o noua ura - Islamul.
ei, si ieri in timp ce reveneam de la metro/ boulot, am trecut pe langa un lacas de cult drept credincios (crestin-ortodox adica, genul de cladire pe langa care tanpitii acestor meleaguri isi fac cruce din tramvai - adica o biserica). ce voiam sa zic e ca la ora 7 fara un sfert, dintr-o astfel de cladire se auzeau acelasi gen de urlete.
si astfel mi-a rezultat mie ca nu sunt multe diferente intre cele 2 feluri de tampenie: si unii si altii urla la fel de tare. ok, nimeni nu s-a aruncat in aer in numele lui Isus, da, asta ar putea si una.